Și-a obligat fosta parteneră să urce pe motocicletă, apoi a lovit-o și i-a furat telefonul și bijuteriile! Bărbat din Gilău, reținut de polițiști

Un bărbat de 29 de ani, din comuna Gilău, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi amenințat și agresat fosta parteneră, în vârstă de 25 de ani, căreia i-ar fi furat telefonul mobil și mai multe bijuterii. În plus, acesta ar fi condus un moped fără a deține permis de conducere.

Incidentul s-ar fi petrecut marți, 14 octombrie, în jurul orei 13:40, în comuna Gilău, unde femeia ar fi fost abordată de fostul partener.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul ar fi amenințat-o cu acte de violență și ar fi constrâns-o să urce pe un moped. Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat pe mai multe străzi din localitate.

I-ar fi smuls telefonul din mână și ar fi lovit-o

Ajunși pe strada Abatorului, bărbatul i-ar fi smuls femeii telefonul mobil din mână. În momentul în care aceasta s-ar fi opus, ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri cu palma peste față.

În urma agresiunii, femeii i s-ar fi desprins mai multe bijuterii pe care le purta, iar bărbatul le-ar fi sustras ulterior, conform anchetatorilor.

A condus mopedul fără permis

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că mopedul condus de bărbat face parte din categoria vehiculelor pentru care este necesar permis de conducere. Totodată, s-a constatat că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au administrat probatoriul, iar la data de 14 octombrie au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru tâlhărie și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu