Accident cu cinci victime la Florești: trei copii, implicați în impactul de pe DN1 E60

Accident rutier cu cinci persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale, duminică după-amiază, pe DN1 E60, în comuna Florești. Printre victime se află și trei copii, cu vârste cuprinse între 2 și 13 ani. Accidentul s-a produs în data de 4 octombrie, în jurul orei 16:45, când polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unei coliziuni pe DN1 E60, în comuna Florești. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism în…

Furturi de zeci de mii de euro în Cluj-Napoca! Un bărbat din Florești, prins când se pregătea să părăsească țara

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Florești, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a comis mai multe furturi din locuințe și din sediul unei societăți comerciale din Cluj-Napoca. Prejudiciul reclamat în cazul celor două locuințe se ridică la aproximativ 27.000 de euro și 19.000 de lei. Bărbatul a fost prins de polițiști în timp ce se pregătea să părăsească țara, în noaptea de 28 spre 29 septembrie. Asupra sa au fost găsite o parte dintre bunurile care ar proveni din furturile cercetate. Potrivit informațiilor…

Furturi de zeci de mii de lei în Florești! Un tânăr de 25 de ani, reținut de polițiști. Ce au descoperit anchetatorii

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Florești, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru mai multe furturi din autoutilitare. Acesta este bănuit că ar fi sustras echipamente și unelte de construcții, dar și bani, prejudiciul total fiind estimat la peste 21.000 de lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, faptele ar fi fost comise în două nopți din luna septembrie, pe străzi din comuna Florești. Primul furt ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 septembrie, când tânărul ar fi sustras…

Trei tineri, reținuți după o presupusă agresiune sexuală în Florești. Polițiștii au făcut patru percheziții

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați într-un dosar penal care vizează infracțiuni de viol și lovire sau alte violențe. Potrivit anchetatorilor, doi dintre aceștia ar fi supus o persoană unor acte sexuale fără consimțământ, în timp ce al treilea ar fi sprijinit desfășurarea faptelor. La data de 24 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au efectuat patru percheziții domiciliare, la imobile din comuna Florești și municipiul Cluj-Napoca, în cadrul anchetei penale. În urma…

S-a răsturnat cu mașina după ce a lovit un cap de pod, la Florești. Șoferul avea 1,16 mg/l alcool în aerul expirat

Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier pe DN1-E60, în localitatea Florești. Mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat. Accidentul s-a produs în noaptea de 20 septembrie, în jurul orei 04:00, pe DN1-E60, în Florești. Din primele cercetări efectuate de polițiști, autoturismul era condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din direcția Florești spre municipiul Cluj-Napoca. Potrivit polițiștilor, șoferul ar fi pierdut…

Accident rutier lângă Săcel: un șofer de 70 de ani s-a răsturnat cu mașina într-o curbă

Un accident rutier a avut loc vineri, 19 septembrie, în jurul orei 11:20, pe DJ 107R, în afara localității Săcel, județul Cluj, implicând un singur autoturism. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un bărbat de 70 de ani, aflat la volan, nu ar fi adaptat viteza la condițiile drumului într-o curbă la dreapta. Șoferul a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu mașina. În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și o femeie de 70 de ani, aflată în calitate de pasageră, au…

Mașină cuprinsă de flăcări pe autostrada A3, în zona Stolna. Pompierii din Gilău au intervenit de urgență

Un autoturism a fost cuprins de un incendiu în timpul deplasării pe autostrada A3, pe sensul Turda–Gilău, în zona Stolna. Ocupanții mașinii s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor și nu au solicitat îngrijiri medicale. Incendiu în mers, pe autostrada A3 Pompierii din cadrul Gărzii Gilău au intervenit pe parcursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism care circula pe autostrada A3, la kilometrul 45, în zona Stolna. Solicitarea a fost primită în jurul orei 22:30. La sosirea echipajelor de intervenție, compartimentul motor al autoturismului era cuprins în…

Accident grav pe DN1, în Florești: O femeie de 67 de ani a fost lovită de o mașină și transportată la spital

O femeie în vârstă de 67 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs marți dimineața, pe DN1 – E60, în localitatea Florești. Victima a fost găsită inconștientă pe carosabil, cu mai multe traumatisme, și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Accident pe strada Avram Iancu Accidentul s-a produs în data de 15 septembrie 2026, în jurul orei 08:35, pe strada Avram Iancu din Florești, parte a DN1 – E60. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, o femeie de 67 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, s-ar fi…

Bogdan Pivariu, primarul din Florești: „Toate apartamentele afectate de incendiu vor fi refăcute”

La aproape o săptămână de la incendiul devastator care a lovit un bloc de pe strada Eroilor, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, anunță că toate apartamentele afectate vor fi refăcute, iar familiile rămase fără locuințe beneficiază de cazare până în momentul revenirii acasă. „Toate apartamentele afectate de incendiu vor fi refăcute. Persoanelor afectate le-a fost asigurată cazarea încă din prima zi. Cazarea va fi asigurată până când acestea se vor putea întoarce în locuințele lor. Poate că nu beneficiază de confortul pe care îl aveau acasă, dar au condițiile necesare…

Incendiu puternic la un bloc din Florești! Mai multe apartamente, cuprinse de flăcări. Focul a ajuns și la acoperiș

Intervenție de urgență în comuna Florești, unde un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază la mai multe apartamente ale unui bloc de pe strada Eroilor. Flăcările s-au extins parțial și la acoperișul imobilului. Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost mobilizați pentru stingerea incendiului, intervenția fiind în desfășurare. Potrivit primelor informații transmise de pompieri, incendiul a afectat mai multe apartamente ale blocului, iar flăcările s-au extins parțial și la nivelul acoperișului. Forțe importante mobilizate la intervenție Pentru gestionarea situației, echipajele de intervenție au fost trimise progresiv la fața…