Produs de Napobit SRL, la comanda USR – Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21240009
Mai sunt câteva zile până la ziua votului și am vrut să știm cum a trecut această campanie pentru candidați. De aceea am avut o discuție cu Flaviu Udrea, candidatul Alianței Uniți pentru Florești
Bună Flaviu! Ce concluzii ar putea să tragă cetățenii din Florești din luna de campanie electorala? Și bune și rele!
Cred cu tărie că floreștenii au înțeles că e nevoie de o schimbare. După 4 ani în care ți-ai trezit copilul cu două ore mai devreme ca să ajungi la școală sau la grădiniță în Cluj-Napoca pentru că în Florești nu ai suficiente școli și grădinițe, după 4 ani în care canalizarea a refulat constant pentru că trebuie să susțină mai mult decât poate din cauza construcțiilor care au apărut peste noapte, după 4 ani în care au fost nevoiți să meargă la Cluj pentru a se plimba într-un parc sau pentru a-și duce copilul la spital, cred că floreștenii sunt siguri că așa nu se mai poate.
Avem probleme mari și unele grave chiar, pe care floreștenii nu trebuie să le mai suporte încă patru ani! Măcar pe cele care țin de autoritățile locale, de primărie, să le rezolvăm. Dar pentru asta floreștenii trebuie să meargă la vot și să voteze schimbarea, să voteze oameni buni, care pot face Floreștiul bine!
Ce acțiuni ați realizat pentru a convinge cetățenii ca sunteți cea mai buna alegere?
În ultima lună, am fost cât am putut de mult în stradă. Am vrut să stau de vorbă cu floreștenii, am vrut să îi cunosc și să le știu problemele. Nu poți să ceri votul unui om doar transmițând un mesaj video sau cu un slogan de campanie pe un afiș electoral.
Cred că am reușit să îi conving pe cei pe care i-am întâlnit că îmi pasă de Florești, că îmi pasă de problemele floreștenilor și că vreau să fac ceva bun pentru comuna noastră.
Am înțeles că oamenii au nevoi și probleme diferite, în funcție de zona în care locuiesc. Dacă în zona Șesul de Sus e nevoie de un parc, o școală și grădinițe, în zona Abatorului e nevoie de un drum de legătură cu strada Tăuțiului.
Ce v-au spus cetățenii întâlniți în campanie despre politică națională sau locală?
Din păcate oamenii nu mai cred în politicieni. În ultimii peste 30 de ani au auzit atât de multe promisiuni de la oamenii politici, dar au văzut atât de puține îndeplinindu-se. Mulți dintre cei cu care m-am întâlnit mi-au spus că aud aceleași vorbe de la toți candidații, că toți vin în campanie și spun „o să facem, o să rezolvăm” dar după ce sunt aleși nu fac nimic. Incompentenți, indiferenți, nepăsători – asta cred alegătorii despre politicieni. Și este un lucru grav, pentru că neîncrederea îi face pe oameni să nu se mai informeze despre cine sunt candidații și oferta electorală. Ca urmare, fie nu se mai duc la vot, fie se duc și votează aceiași oameni și aceleași partide de 30 de ani. Și rezultatul îl vedem în felul în care arată Floreștiul și o mare parte din țară.
Ce pierd alegătorii dacă nu vă votează?
În primul rând pierd șansa unei vieți mai bune. Nu se va schimba totul peste noapte, dar din prima zi a mandatului meu voi începe să lucrez pentru Florești și pentru floreșteni.
Avem nevoie de cel puțin o școală nouă și există soluții ca elevii să aibă la dispoziție mai multe săli de clasă din toamnă. Și vorbesc aici de o soluție temporară, o școală modulară. Nu e o soluție perfectă, dar așa copii nu vor învăța în trei schimburi. Avem în plan construirea unui ansamblu educațional cu creșă, grădiniță și școală în zona Sub Cetate și a încă 4 ansambluri de creșă și grădiniță în zonele Donath, BMW-Metro, Muzeul Apei și Seșul de Sus.
Trebuie să rezolvăm problema traficului și să avem mai multe drumuri de legătură cu Cluj-Napoca, pentru că știe toată lumea, centura metropolitană și metroul nu le vom vedea prea curând. Trebuie să decongestionăm cumva traficul de pe DN1. Trebuie să investim mai mult în transportul public, în transportul de noapte, dar și în cel alternativ. De aceea propun și la construirea unor piste de biciclete pe malul Someșului.
O problemă mare o constituie și Planul Urbanistic General, care este depășit și nu are nicio legătură cu realitatea. Trebuie să-l revizuim și să facem un plan urbanistic care să nu mai permit construirea haotică în Florești. Trebuie să fie foarte clar unde și cum se poate construi, să nu poți înălța peste noapte microcartiere fără să ai creșă, grădiniță și cel puțin un parc sau un loc de joacă. Pentru că și asta este o problemă în Florești, lipsa de spații verzi.
Care este mesajul tău pentru alegători?
Floreșteni, votul vostru poate schimba viitorul comunei noastre. Este important ca pe 9 iunie să votați oameni care cunosc nevoile Floreștiului și vor să rezolve problemele cu care ne confruntăm. Votul floreștenilor trebuie să meargă către cel care are soluții și le poate pune în aplicare. Mai sunt doar câteva zile și este evident că bătălia pentru primărie se dă între mine și Bogdan Pivariu. Așa că, dragi floreșteni, vă invit să nu vă irosiți votul pe candidați fără șanse, dacă vreți într-adevăr să schimbați în bine comuna noastră. Orice vot dat altcuiva îl va face pe Pivariu să câștige încă un mandat, încă 4 ani în care vom avea aceleași probleme și ne vom lovi de aceeași nepăsare. Pe 9 iunie, e timpul să faceți o schimbare și, împreună, să transformăm Floreștiul într-un loc mai bun pentru noi și copiii noștri.