Primăria comunei Florești anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unor funcții publice de execuţie vacante, după cum urmează:
- inspector clasa I, grad profesional principal – Serviciul public local de asistenţă socială şi medicină şcolară – Compartiment persoane cu nevoi speciale;
- inspector clasa I, grad profesional principal – Serviciul public local de asistenţă socială şi medicină şcolară – Compartiment protecţia copilului şi persoane adulte;
- inspector clasa I, grad profesional principal – Direcţia economică, Serviciul financiar contabil – Compartiment executări silite.
Concursul va fi organizat la sediul instituţiei, aflat pe strada Avram Iancu. nr 170, după cum urmează:
- 16 mai 2016, ora 12,00: proba scrisă; Interviul cu fiecare candidat în parte va avea loc în maxim cinci zile de la susținerea probei scrise, data și ora urmând a fi afișate odată cu rezultatele probelor scrise;
- data limită de depunere a dosarelor este în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, Partea a III- a.
- selecţia dosarelor va avea loc în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
Pentru mai multe detalii, accesați site-ul Primăriei.