Au început lucrările de construire a noii creșe din Florești

Primarul Horia Șulea anunță că au fost demarate lucrările de construire a noii creșe din zona ANL, lângă vechea grădiniță și noua școală din Florești. Contractul privind execuția lucrărilor a fost semnat la începutul lunii septembrie a anului trecut.

Investițiile cu acest proiect se ridică la valoarea de aproximativ 3 milionane de euro, fondurile provenind de la bugetul local și prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Conform informațiilor oferite de edilul floreștean, lucrările se vor demara într-un ritm alert, astfel încât inaugurarea noii creșe va avea loc până la sfârșitul acestui an.

Reamintim că la momentul semnării contractului de finanțare pentru construirea creșei (decembrie 2016), autoritățle locale susțineau că aceasta va avea peste 100 de locuri.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu