Târg de produse locale și tradiționale, în acest weekend


Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria comunei Florești, organizează între 2 și 4 iulie Târgul Produs de Cluj la Florești. Desfășurat prin intermediul Asociației Produs de Cluj, evenimentul va avea loc în Parcul Poligon din comuna clujeană.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm că putem să organizăm, din nou, evenimente de mai mare amploare desfășurate sub brandul Produs de Cluj. Era firesc să alegem Floreștiul pentru a ne așeza caravana, nu doar pentru că este cea mai mare comună din țară, ci pentru că aici trăiesc familii tinere, care cunosc sau vor să cunoască gustul bucatelor de casă și se bucură de frumusețea lucrurilor realizate de artizani. Iar noi avem bucuria de a aduce aproape de ei o parte din ceea ce partenerii noștri tradiționali au de arătat și oferit.”

Participanții la manifestarea expozițională de la Florești vor împărtăși publicului vizitator o parte din bogăția culturii populare clujene. Micii întreprinzători clujeni, gospodari pricepuți în ale bucatelor tradiționale și meșteri făuritori de minuni artizanale vor aduce, din fermele proprii, brânzeturi, preparate din carne, uleiuri presate la rece, zacuscă, dulcețuri și siropuri naturale, prăjituri, turtă dulce și ciocolată de casă, vinuri, miere de albine și sucuri, legume și fructe de sezon. Artizanii vor expune costume populare din zona Transilvaniei, podoabe lucrate de mână, produse de marochinărie, jucării și obiecte lucrate în lemn, lavandă și cosmetice bio.

Conform normelor legale în vigoare, accesul în incinta târgului va fi condiționat de purtarea măștilor de protecție și de respectarea distanțării fizice. Intrarea și ieșirea din târg vor fi marcate distinct și la fiecare stand vor fi amplasate dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close