Astăzi, 1 iunie a.c., a fost inaugurat în Florești sistemul inovator de colectare selectivă a deșeurilor, SIGUREC City, realizat la propunerea Primăriei Florești, în parteneriat cu Green Group și Ecco Salub. Stația se află pe strada Eroilor din Florești, în zona Stejarului/Teiului, iar sistemul prin carea această funcționează este preluarea deșeurilor reciclabile contra unei recompense financiare cash.
Horia Șulea, primarul comunei Florești, spune că ulterior va fi introdus și un sistem de bonuri valorice, fiind convins că noul proiect va fi pe placul floreștenilor: „Sunt ferm convins că floreștenii au spirit civic și ecologic și că se vor folosi de această facilitate de colectare selectivă. Și, chiar la inaugurare, primii floreșteni dornici de colectare selectivă au și fost prezenți cu deșeuri reciclabile”.
Evenimentul desfășurat astăzi marchează, așadar, o primă etapă de dezvoltare a proiectului demarat în februarie a.c., denumit „ÎnFlorești reclicând”, prin semnarea unui Acord Voluntar între Primăria Comunei Florești și reprezentanți ai industriilor de colectare și reciclare a deșeurilor. După părerea primarului Șulea, „comuna Florești devine astfel beneficiara unui program pilot și în premieră la nivel național, de colectare selectivă deșeuri reciclabile”.
După lansarea stației de pe Eroilor, va urma distribuirea sacilor speciali și diferențiați pentru deșeuri reciclabile în zona de case din Florești, precum și insalarea unui automat asemănător, de preluare a deșeurilor reciclabile, în zona Carrefour din comună. Toate aecstea fac parte din proiectul „ÎnFlorești reciclând”, în cadrul căruia vor fi instalate și containerele speciale de gunoaie, îngropate în pământ.