Primăria Florești a transmis, prin intermediului comunicat de presă, că serviciul de salubritate al comunei „se află într-o situație specială, fiind în imposibilitatea colectării deșeurilor menajere de la populație, ca urmare a imposibiltății depozitării acestora într-o rampă autorizată”.
Operatorul serviciilor de salubritate din comună, Quatro Eco Salub, a fost notificat, la mijlocul lunii iulie, de către Salprest Rampă, cu privire la suspendarea contractului care permitea operatorului depozitarea deșeurilor în rampa agentului economic amintit.
Conform informațiilor furnizate de Primărie, Salprest Rampă ar fi motivat faptul că rampa pe care operează s-a umplut, nemaiputând primi noi transporturi. De asemenea, rampa din Cluj-Napoca se află aproape de limită, fapt pentru care nu a fost permisă depozitarea deșeurilor.
„Transportul acestor deșeuri menajere la rampe din alte județe cu autospecialele de colectare este imposibil având în vedere că aceste transporturi ar dura aproximativ 10 ore per autospecială. Problema este una acută, fiind similară la nivelul întregului județ, Clujul neavând în acest moment o rampă autorizată de depozitare a deșeurilor menajere.”, se mai arată în comunicat.
Totodată, comuna Florești are cel mai mult de suferit de pe urma situației, se arată în comunicat, iar operatorul de servicii de salubritate, Quatro Eco Salub, se confruntă cu un blocaj financiar din cauza datoriilor pe care Asociațiile de Proprietari, via firmele de administrație, le au la operator, acestea ajungând la aproximativ 500.000 lei.
„Având în vedere toate aceste aspecte, am solicitat în cursul zilei de astăzi Instituției Prefectului Județului Cluj, în baza prevederilor art 2. lit J, coroborat cu art. 24 lit. C ale OUG 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, acordul pentru declararea stării de alertă pe raza Comunei Florești, ca urmare a situației serviciilor de salubritate, situație concretizată prin imposibilitatea depozitării deșeurilor într-o rampă autorizată”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.