Începând de miercuri, 27 iulie a.c., ferma de pui din localitate nu va mai fi populată cu efective de pui, până la o eventuală obținere a unei noi Autorizații Integrate de Mediu.
La ordinea primarului comunei, Horia Șulea, Poliția Locală din Florești a efectuat, zilele acestea, un nou control la S.C. Brav Invest SRL, denumirea firmei de pui, constând astfel că „societatea efectua activitate de producţie pentru creșterea intensivă a păsărilor fără îndeplinirea condițiilor stabilite de Lege, respectiv fără a deține autorizație integrată de mediu valabilă pentru desfășurarea activității.”
Totodată, în urma primului control efectuat luna trecută, Poliția Locală aplicase o amendă de 20.000 de lei fermei de pui, pentru nereînnoirea Autorizației de Mediu ce fusese expirată în 20 iunie 2016.
În acest moment, conform comunicatului de presă remis de Primărie, actualul ciclu de creștere a puilor este încheiat 90%: „Practic, creșterea industrială a puilor la ferma din Florești a încetat. Asta până la o eventuală obținere a unei noi autorizații de mediu, lucru care, în opinia mea, este imposibil respectând legislația în vigoare. Concret, începând cu data de 27 iulie 2016, Ferma de pui din Florești nu va mai fi populată cu efective de pui, până la obținerea unei eventuale noi Autorizații Integrate de Mediu.”, a declarat primarul Floreștiului.
De asemenea, primarul îi invită pe toți floreștenii interesați să participe la dezbaterea publică organizată în acest sens de către Agenția Regională pentru Protecția Mediului, data și locația urmând a fi comunicat de instituție.