Ridicarea deșeurilor va continua și în zilele următoare

Primarul comunei Florești informează cetățenii că ridicarea deșeurilor din comună va continua și în zilele următoare.

„Dragii mei dragi,
Am avut joi și vineri o serie de discuții cu cei din conducerea firmei de salubritate, așa că ieri și azi, în limita posibilităților (lipsă cash flow – datorii de 1 milion lei, restanțe de încasat de 1,2 milioane lei), s-a pornit o acțiune de curățare a Floreștiului, cu 12, respectiv 7 mașini, care va continua si zilele urmatoare.
În rest, încă aștept, la fel ca toți floreștenii, soluția asociaților din firma de salubritate, adică a consilierilor locali. Normal, mă gândesc că din moment ce ei au respins atât de vehement soluția mea și a Executivului, au alta mai bună. Poate legată de firma unde sunt asociați, poate legat de ADI-ul care a delegat gestiunea serviciului de salubritate, unde tot Consiliul Local este parte. Care or fi acele soluții eu nu știu…Poate știți voi și vi le-au comunicat dvs, ei fiind aleșii dvs, reprezentanții dvs, făuritorii de legi locale care au fost mandatați de dvs prin puterea votului…?!”, a scris edilul floreștean pe contul său de pe o rețea de socializare.

Reamintim că directorul firmei de salubritate Quatro Eco Salub s-a angajat ca în weekend să demareze o amplă acțiune de ridicare a deșeurilor din comună. Acest lucru s-a și întâmplat pe unele străzi, însă cele două zile nu au fost suficiente pentru rezolvarea totală a problemei deșeurilor.

Sursă foto: localnic Florești

Distribuie articolul

Lasă un comentariu