Remus Lăpușan: „Avem suficient personal didactic pentru începerea școlilor și grădinițelor, în sistem normal sau hibrid?”


Remus Lăpușan, candidatul PRO România la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, cere Inspectoratului Școlar Cluj să facă publice statisticile privind necesitățile de suplimentare a personalului didactic din școli și grădinițe, astfel încât să poată fi respectate normele impuse de pandemie.

Doamna inspector general Marinela Marc, ați transmis public că învățătoarele sunt dispuse să lucreze cu copiii în două schimburi. Nu ne-ați spus însă nimic despre educatoare. Cum facem cu copiii de la grădiniță? Ne dați ceva informații și despre cum se va proceda cu începerea grădinițelor? Dar cu copiii din ciclu secundar cum facem? Nu cumva e necesar să suplimentăm personalul didactic pentru a asigura ore prin rotație? Sau pentru a putea împărți clasele foarte mari în două? Când ne dați statisticile reale cu privire la personalul didactic care va susține ore în perioada următoare, care e numărul de ore suplimentare pe care-l va face și care e bugetul pe care-l redirecționați în acest sens? Ați primit din partea școlilor sau grădinițelor solicitări de suplimentări de posturi didactice? Cum le-ați răspuns?”, întreabă Remus Lăpușan.

Remus Lăpușan face apel către Consiliul Județean Cluj și către toate primăriile din județ să suplimenteze bugetele pentru școli, deoarece noile norme sanitare presupun costuri mai mari:

Consiliul Județean Cluj și primăriile din județ trebuie să asigure necesarul de consumabile la nivelul fiecărei școli sau grădinițe: măști, soluții de dezinfectare pentru uz uman și pentru obiecte etc., precum și să se aștepte la creșteri ale facturilor de utilități (apă curentă) sau cu privire la personalul responsabil cu curățenia. Suntem într-un moment delicat pentru viitorul copiilor noștri și toate instituțiile trebuie să facă demersuri pentru a le asigura educația și protecția, simultan.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close