Partidul Social Democrat (PSD) Cluj nu a reușit să găsească, până în acest moment, un candidat pentru funcția de primar al comunei Florești. Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a transmis că în următoarele zile această situația va trebui soluționată, sarcină care i-a revenit președintelui TSD Cluj, Vladimir Mătușan.
Pentru funcția de primar al comunei Florești și-au anunțat deja candidatura Horia Șulea, actualul primar al comunei, candidat din partea PNL Cluj, dar și un candidat neașteptat, Dan Mihail Nicolau, medic primar chirug la Secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca.
Așadar, PSD Cluj urmează să stabilească, în decursul zilelor următoare, cine va fi candidatul pentru fotoliul de primar al comunei Florești.