Pompierii din cadrul Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană din localitatea Someșu Rece, comuna Gilău.
Alarma a fost dată în jurul orei 05.00, iar la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere – dintre care una de mare capacitate – precum și un echipaj SMURD, trimis preventiv.
Potrivit pompierilor, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Arderea a fost favorizată de faptul că imobilul era construit în mare parte din lemn, material care a contribuit la propagarea rapidă a flăcărilor.
Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, însă forțele de intervenție au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite. Din fericire, pe parcursul operațiunii nu au fost înregistrate victime și nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Primele verificări indică drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului o improvizație la instalația electrică. Ancheta urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului.
