Horia Şulea, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Horia Șulea, primarul comunei Florești, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind plăţile unor servicii de curăţenie stradală şi deszăpezire. Potrivit clujust.ro, edilul floreștean este acuzat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • abuz în serviciu legat de curățenia stradală a localităţii – în sumă de 98.880,7 lei (iulie 2012 – noiembrie 2012);
  • abuz în serviciu legat de curățenia stradală a localităţii a localităţii – în sumă de 54.126 lei (2013);
  • abuz în serviciu legat de atribuirea şi plata serviciilor de deszăpezire a localităţii – în cuantum total de 123.516,4 lei (decembrie 2012 – martie 2013).

În urmă cu mai bine de o săptămână, când Horia Nasra, președintele PSD Cluj, semnala aceste nereguli și îi cerea explicații publice (detalii aici), Horia Șulea declara că este nevinovat.

  1. Într-adevăr pe numele meu și a altor 10-12 persoane este în lucru la procurori o lucrare penală privind un posibil abuz în serviciu.
  2. Eu opinez că lucrările de deszăpezire efectivă și actele premergătoare lucrărilor și cele post lucrări s-au desfășurat în spiritul și litera Legii. Procurorii deocamdată cercetează. Eventual, un judecător va face lumină. Dacă va fi cazul, abia aștept să îmi susțin cauza în fața unui judecător.
  3. Până la o sentință definitivă și irevocabilă, orice persoană este nevinovată. Procurorul doar acuză, el nu stabilește vinovății și nu înfăptuiește act de Justiție. Lucruri de care se pare că unii care deja m-au crucificat și găsit vinovat, au uitat. Or, nota bene, dosarul încă nici măcar nu a fost trimis în judecată, ce să mai spunem de vreo sentință fie ea chiar și nedefinitivă. Dar, legea este de partea mea, așa că voi uza de ea în orice derapaj de la normele stabilite prin legislație.
  4. Mai mult, faptele cercetate acum de procuror au mai fost cercetate de DNA instituție care nu a constat absolut nici o ilegalitate.
  5. Pe principiul Paiul din ochiul altuia și parâma din ochiul propriu, în ceea ce-l privește pe deputatul Nasra, care îmi cere demisia de onoare, aștept cu nerăbdare să citesc zilele următoare cum Nasra are aceeași poziție față de primarii PSD din județ, față de parlamentari din partidul său cercetați penalși față de șeful său de partid, președinte al Camerei Deputaților, care este condamnat definitiv pentru fapte asimilate celor de corupție. De asemenea, îi reamintesc deputatului Nasra că până și pentru cei ce vor schimba din temelii Legile Justiției, o persoană este nevinovată până când un judecător stabilește definitiv și irevocabil altfel.
  6. În rest, legea este de partea mea, a oamenilor drepți, onești și cu coloană vertebrală, așa că voi uza de Lege când voi opina că asistăm la vreun derapaj de la normele bunei conviețuiri, a climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, derapaj comis prin fapte care să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.”

Distribuie articolul

Lasă un comentariu