Floreștiul ar putea avea o școală de meserii, pentru tinerii săraci, din fonduri private

Asociația Beard Brothers se apropie de finalizarea celei mai mari campanii de strângere de fonduri pe care a derulat-o până acum: au adunat 95% din banii necesari pentru construirea unei școli de meserii. Aceasta va deservi copiii care se află în plasament sau provin din medii defavorizate.

Școala va fi construită în zona Liceului Teoretic Dumitru Tăuțan, iar suma necesară este de 300.000 euro. Este a 13-a campanie a „bărboșilor”, dar și cea mai ambițioasă. Băieții sunt ajutați de firma Filofi şi Trandafir Arhitectură, care a conceput o schiță pe baza căreia se va ridica viitoarea construcție.

Unitatea educațională va avea două componente: una socială, adresată copiilor din centrele de plasament sau care provin din familii care au o situaţie precară, care se vor putea înscrie gratuit și una econimică, cu cursuri şi workshopuri contra cost, iar din sumele respective se vor finanța serviciile asigurate gratuit.

Beard Brothers se descrie ca „probabil cel mai neconvențional O.N.G. din România”, înființat în noiembrie 2013, fiind o frăție a bărboșilor cu spirit de inițiativă, care își doresc să schimbe mentalități prin implicarea activă în societatea civilă și care luptă împotriva stereotipurilor sociale și a discriminării de orice fel.

De-a lungul timpului, au avut numeroase proiecte cu impact social în zonă, cum ar fi: voluntariat la DSP Cluj în perioada pandemiei, o ambuulanță donată către SMURD, un aparat de testare donat Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj, măști de protecție și dezinfectant donate către Spitalul de Urgență din Cluj în 2020, plus diferite donații trimise la 49 de spitale din restul țării.

Campaniile și activitatea Beard Brothers pot fi susținute aici.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu