Claudiu Neamț, lider PRO România Săvădisla: „Tinerii au încredere în noi”

Știri din Florești: Povestiți-ne pe scurt despre experiența dumneavoastră de până acum, ce v-a motivat să intrați în politică și cum de ați ales PRO România?

Claudiu Neamț: Sunt un tânăr antreprenor și sunt activ în politică din 2012 și tot de atunci sunt și consilier local în Săvădisla. Am urmat un parcurs firesc pentru un tânăr preocupat de ce se întâmplă în jurul lui, care nu poate asista indiferent la nedreptăți sau decizii proaste. Copilărind și apoi crescând în Hășdate, am dezvoltat un puternic atașament față de locurile natale. Din păcate, acești ani mi-au fost marcați și de modul în care s-a derulat politica din comună. Deciziile pe care le-au luat maghiarii, care erau majoritari la conducerea comunei, au avut de multe ori urmări neplăcute pentru românii din zonă, care nu erau reprezentați cum se cuvine la nivelul deciziilor.
Pe măsură ce mi-am definitivat studiile în Finanțe-Bănci și Drept, am înțeles că dacă îmi doresc să fac lucruri bune pentru românii din Hășdate sau pentru românii care erau subreprezentați la nivelul comunei, atunci trebuie să mă implic și politic, să ajung acolo unde se iau deciziile. Pentru că dacă nu e interes și implicare politică, atunci nu avem nici dreptul să stăm și ne mirăm că, de exemplu, după revoluție s-a asfaltat un singur kilometru. Eu, după ce m-am implicat în politică și administrație, am reușit să asfaltez 6-7 km.
De asemenea, din momentul în care am intrat în Consiliul Local, am reușit să demarăm, împreună cu colegii, proiectul de apă-canal în Hășdate, Lita și Liteni, care momentan este în faza de licitație pe SEAP. Mai avem și alte proiecte bune în lucru și sper să le ducem la bun sfârșit, astfel încât toți cetățenii din Săvădisla să simtă cu adevărat că se face politică și administrație pentru ei, pentru un bun nivel de trai al tuturor.
Iar în PRO România am intrat pentru că am apreciat foarte mult atât echipa care s-a constituit la Cluj, dar și la nivel național. În acest partid s-au adunat foarte mulți tineri, cu idei îndrăznețe, care au o viziune antreprenorială sănătoasă, pe care doresc să o translateze și în politică. Mă simt în largul meu în această echipă, pentru că avem aceeași viziune și aceleași obiective și funcționăm foarte bine împreună.

Știri din Florești: Ați reușit să vă mobilizați rapid și aveți deja o organizație de partid frumoasă în Săvădisla. Mai găsesc tineri din ziua de azi motive să se implice în politică? Cum i-ați convins?

Claudiu Neamț: Într-adevăr, am colegi de nădejde la Săvădisla și mă bucur că vin la partid cu idei bune și proiecte care merită implementate în comună. Au încredere în noi pentru că au văzut că am demarat proiecte cu adevărat necesare, că suntem oameni de cuvânt și ne facem treaba. Stau dovadă și proiectele demarate în timpul celor două mandate din Consiliul Local. Iar cei care vin spre noi sunt toți tineri care au înțeles că doar dacă te implici politic poți face schimbări reale și durabile. Trebuie să fii acolo unde se iau deciziile.
Din păcate, mulți tineri sunt dezamăgiți de politica de la nivel înalt, și-ar dori ca și acolo să se producă o schimbare de generații, pentru că multe din decizii nu le poți controla de la nivel local. De exemplu, faptul că atâtea sate sunt depopulate și tot mai mulți tineri își fac planuri să se mute la orașe se datorează și lipsei unei strategii de la nivel național, care ar trebui să le ofere facilități și oportunități și în mediul rural, atât pentru a-și construi case, cât și pentru a-și dezvolta ferme proprii sau chiar start-up-uri în alte domenii.

Știri din Florești: Care ați spune că sunt principalele probleme din Săvădisla și cu ce soluții veniți voi, cei de la PRO România, pentru a le rezolva?

Claudiu Neamț: Cea mai importantă problemă și care ar necesita o abordare pe termen lung e lipsa investitorilor și a locurilor de muncă, pentru ca tinerii din comună să nu mai fie nevoiți să facă naveta la Cluj-Napoca. Avem acea zonă eliberată de Bechtel și acolo am putea dezvolta un spațiu cu hale, un parc industrial sau tehnologic, unde să atragem investitori.
O altă problemă ar fi faptul că terenurile nu sunt cadastrate, sunt doar trecute în registrul agricol, iar pe termen lung, putem anticipa că cetățenii vor dori să-și valorifice terenurile și vor avea nevoie de cadastrare. Putem aplica pentru fonduri care să permită rezolvarea acestei probleme într-un termen relativ scurt.
Nu în ultimul rând, trebuie să continuăm rezolvarea problemelor care țin de infrastructura comunei, și acum mă refer la străzi laterale, trotuare, drumuri agricole și forestiere. Toate acestea necesită modernizare imediată, pentru că sunt baza viitoarei dezvoltări a comunei.

Știri din Florești: Dar cum vedeți dezvoltarea comunei pe viitor? În ce direcție se îndreaptă?

Claudiu Neamț: Cred că ar trebui să profităm de faptul că se va realiza o intrare separată (din)spre autostradă și să dezvoltăm un parc tehnologic sau industrial, pentru că accesul la infrastructura rutieră e deja un mare plus față de alte zone pentru a atrage investitori pe o astfel de platformă.
Iar în paralel, cetățenii implicați în creșterea animalelor ar trebui sprijiniți să-și ducă activitatea la un alt nivel, să aibă facilități pentru a atinge standarde europene în producție, procesare și mai ales desfacere.

Știri din Florești: Pe final, spuneți-ne câteva cuvinte despre viitorul pe care vi-l doriți în politică și care sunt pașii pe care-i veți urma.

Claudiu Neamț: Sunt mulțumit de mine și de experiența acumulată până acum și în politică, și în administrație. Am construit o organizație politică locală modernă, PRO România Săvădisla, și am demarat proiecte foarte importante pentru comună, din funcția de consilier local. Rezultatele se văd, s-au văzut și se vor mai vedea și în perioada următoare. În plus, am adus alături de mine un om gospodar, de nădejde, un bun prieten și un excelent coleg: Viorel Fărcaș, candidatul PRO România la Consiliul Local Săvădisla. Sunt împăcat că las pe mâini bune tot ce am reușit să construiesc în comunitatea natală.
Eu mi-aș dori să urc o treaptă și cred că sunt pregătit pentru asta, așa că pe viitor urmăresc să mă implic preponderent la nivel județean. Cred că PRO România Cluj va oferi și mai multe oportunități tinerilor, iar deschiderea de care a dat dovadă până acum se va concretiza în colaborări foarte interesante. Sunt optimist cu privire la viitorul meu politic.

Distribuie articolul

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu