A lovit o femeie pe DN1 E60, în Florești, și a fugit! Șofer străin, reținut de polițiști după accident

Un bărbat de 50 de ani, cetățean străin, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat după ce ar fi accidentat o femeie de 52 de ani pe DN1 E60, în afara localității Florești, apoi ar fi plecat de la locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor. Acesta a fost identificat în aceeași zi.

Accidentul rutier s-a produs în dimineața zilei de 22 octombrie, în jurul orei 05:30, pe DN1 E60, în afara localității Florești, județul Cluj.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul de 50 de ani conducea un autoturism când ar fi accidentat o femeie de 52 de ani, din comuna Florești, care se angajase în traversarea părții carosabile printr-un loc nesemnalizat și nemarcat.

După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul evenimentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Șoferul a fost identificat în aceeași zi

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj – Biroul Drumuri Naționale și Europene au desfășurat activități investigativ-operative, în urma cărora au reușit să îl identifice și să îl depisteze pe bărbat în aceeași zi.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma probatoriului administrat, la data de 23 octombrie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului.

Cercetările continuă

Ancheta este continuată sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu