Un chirurg clujean candidează la Primăria Florești

Medicul primar chirurg Dan Mihail Nicolau a anunțat, printr-un mesaj transmis pe o pagină de socializare, că a luat decizia de a candida la Primăria Florești pentru funcția de primar. Chirurgul Secției de Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca a notat, pe pagina sa de Facebook, următoarele: „Sunt ferm hotărât ca alături de Dumneavoastră să schimbăm fața localității și mai ales la sugestiile Dumneavoastră , să reușim să ne facem viața în Florești plăcută și confortabilă”.

Zilele trecute, Nicolau s-a declarat nemulțumit de măsurile pe care Patriciu Achimaș Cadariu, ministru al Sănătății, le-ar fi luat în privința unui articol de lege, în urma căruia, practic, medicii care ies la pensie nu mai au dreptul să profeseze.

Chirurgul clujean le transmite floreștenilor că așteaptă sugestiile lor pentru a „stabili împreună prioritățile imediate și pe termen mediu. Contez pe sprijinul comunității pentru o schimbare în bine a vieții noastre”.

 

 

Distribuie articolul

Lasă un comentariu