Soluții pentru rezolvarea crizei deșeurilor din Florești

Comuna Florești se confruntă cu o adevărată criză a deșeurilor. Atât municipalitatea, cât și localnicii au încercat tot felul de metode prin care să soluționeze această problemă, însă fără niciun rezultat vizibil.

Municipalitatea a propus următoarele soluții:

  • plata datoriilor la firma de salubritate de către restanțieri: conform spuselor primarului Horia Șulea, foreștenii au datorii de aproximativ 150.000 de euro la firma de salubritate, vechi de 4, 5 ani. Plata acestora ar conduce la deblocarea situației;
  • mărirea capitalului social al firmei Quatro Eco Salub: deși, inițial, părea o idee bună, proiectul nu a trecut de votul consilierilor;
  • declararea stării de urgență în comună de către prefect: „Să fie lăsată administrația locală să intervină așa cum spune legea, CU TOATE MIJLOACELE, prin declarare stare de urgență de către prefect, și vă garantez că în 4 zile Floreștiul e lună și bec”, spune Horia Șulea;

De cealaltă parte, văzând că propunerile primăriei nu dau roade, localnicii vin cu alte soluții:

  • implicarea instituțiilor abilitate (poliție, Consiliu Județean, Garda de Mediu etc): cu toate că au fost trimise numeroase reclamații, problema nu a fost rezolvată. Vina și responsabilitatea sunt aruncate dintr-o parte într-alta;
  • mediatizarea situației: văzând că nu se poate face nimic cu vorbă bună, localnicii au trimis numeroase reclamații instituțiilor de presă pentru a face cunoscută situația lor la nivel național, lucru care s-a și întâmplat;
  • reclamații la nivel național: reclamațiile floreștenilor au ajuns până la premierul Dacian Cioloș. Potrivit Vocea Clujului, „Primul ministru, la sesizarea mai multor locuitori, a intervenit prin ministrul Mediului, Corpul de Control si Garda de Mediu, la sesizarea mai multor cetateni afectati de problema gunoaielor”;
  • demiterea primarului Horia Șulea: în repetate rânduri floreștenii i-au cerut primarului să își dea demisia. În acest sens, au înaintat și o petiție online care poate fi semnată aici.
  • concedierea firmei de salubritate Quatro Eco Salub: în urma presiunii acestei situații, Florin Otrocol, directorul Quatro Eco Salub, și-a dat demisia.

Până în prezent, situația deșeurilor din Florești nu a fost soluționată. În timp ce autoritățile susțin că e doar o chestiune de timp până când comuna va fi curățată, localnicii nu mai au răbdare să trăiască așa nici măcar o oră. Situația din Florești e ca o bombă cu ceas. Oare cine va ceda?

Distribuie articolul

Lasă un comentariu