Se reface șoseaua Căpuşu Mare – Rîşca

Consiliul Judeţean Cluj anunță demararea lucrărilor de asfaltare a sectorului de drum județean, în lungime de 18,52 kilometri, cuprins între localitatea Căpuşu Mare, respectiv joncţiunea cu drumul naţional DN1 şi centrul localităţii Rîşca.

Acest drum județean reprezintă, probabil, una dintre cele mai pitorești rute alternative care pornesc din DN1 și care converg spre o zonă montană extrem de apreciată de turiști – staţiunea Beliş-Fântânele. De asemenea, acest sector de drum este extrem de apreciat și de iubitorii automobilismului, anual desfășurându-se aici numeroase probe speciale din campionatul european de raliu”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Menționăm în acest context faptul că, începând cu luna iulie a acestui an, pe drumul judeţean DJ 103K Căpuşu Mare (DN1) – Agârbiciu – Dângău – Rîşca, între kilometrul 9+435 și kilometrul 27+955, au fost efectuate o serie de lucrări pregătitoare în vederea așternerii covorului asfaltic, respectiv frezări, plombări, acostamente, desfundarea podețelor, curăţarea şanturilor şi a rigolelor, etc.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu