S-au făcut marcaje rutiere pe mai multe șosele din zona Florești

Consiliul Judeţean Cluj informează participanții la trafic în legătură cu faptul că în perioada august – noiembrie 2023 au fost executate marcaje rutiere pe 25 de drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu o lungime însumată de 339,696 kilometri. Scopul acestor lucrări este de a asigura o circulaţie rutieră optimă, în condiţii de siguranţă.

Astfel, au fost executate lucrări de marcaje rutiere longitudinale, axiale, de separare a sensurilor de mers, dar și marcaje marginale, pe următoarele drumuri și sectoare de drumuri județene din zona Florești:

  • DJ 103V (DJ 107P) Someșu Rece – Stolna – Vlaha – Vălișoara, un sector de drum în lungime de 13,4 kilometri, de la km 0+000 la km 13+400;
  • DJ 107N (DJ 107P) – Gura Râșca, un sector de drum în lungime de 7,588 de kilometri, de la km 28+612 la km 36+200;
  • DJ 107S Gura Râșca – Măguri Răcătău, un sector de drum în lungime de 11 kilometri, de la km 0+000 la km 11+000;

Lucrările de marcaje și semnalizare rutieră au fost executate în regie proprie cu personalul, utilajele și materialele Direcției de Administrare Drumuri Județene din cadrul Consiliului Județean Cluj, numai în condiții meteorologice favorabile desfășurării acestui tip de lucrări.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu