Poziția primarului Șulea cu privire la înlocuirea firmei de salubritate

Având în vedere situația critică de la nivelul comunei Florești, în ceea ce privește deșeurile, primarul comunei Florești, Horia Șulea, alături de aparatul propriu de specialitate, a reușit deblocarea situației și găsirea unei soluții imediate și de durată. Concret, începând cu data de 08 februarie 2017,  pe raza UAT Florești, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor este apanajul SC Strict Prest SRL.

Luând în considerare incapacitatea fostului operator, Quatro Eco Salub, și a Consiliului Local de atranșa problema, miercuri, la cererea primarului Horia Șulea, AGA ADI Gelu Voievod,cu unanimitate de voturi, a decis suspendarea contractului de delegare gestiunea serviciului de salubritate pe raza UAT Florești (contract valabil între ADI și QES pe raza celor patru comune component ale ADI), pe o perioadă de maximum 90 de zile.

Apoi, până spre ora 23 s-a lucrat în Primărie la procedura de achiziție publică a unui operator nou. A doua zi a avut loc deschiderea ofertelor și negocierea condițiilor și prețului.Vineri dimineața pe Florești a intrat un desant de curățire, format din 10 mașini ale Strict Prest.

Situațiile de criză cer asumarea responsabilității și decizii ferme. Vremurile grele cer bărbați înpoziții decizionale. Cârcoteala la colțul blocului și amenințarea cu procese în defavoarea interesului public este oare demnă de vreun ales local care a avut în buzunar soluții de mai bine de o lună?

De ce acum? Foarte simplu. Întrucât acum (27 ianuarie) s-a primit de la QES adresa prin care ne anunța că, dinvarii motive, este în imposibilitatea respectării programului de ridicare. Întrucât la începutul acestei luni am cerut, în scris, oficial, către QES, o fundamentare economico financiară a solicitării de mărire a tarifului.

De asemenea, apoi s-a solicitat și luarea de măsuri de conformare în vederea normalizării activităților prestate pe raza UAT Florești. Nici un răspuns! Am avut o discuție și cu administratorul QES, cerându-i ferm ca în câteva zile Floreștiul să fie curat. Nu se poate – a fost răspunsul. Coroborat cu adresele de la varii instituții, care punctau aspectele unei iminente epidemii, precum și existența la nivelul UAT de depozite temporare ilegale (ghenele din care se revărsaudeșeurile, depășindu-se conturul punctelor gospodărești), am luat deciziile ferme. Mi le asum în totalitate. Floreștiul nu e o imensă ghenă de gunoi. Situația devenise una critică.

Țin să mulțumesc președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care ne-a sprijinit concret în această situație. Mulțumesc și funcționarilor din Consiliul Județean Cluj, care au fost alături de noi. Cadrul legislativ al deșeurilor, plus al achizițiilor publice înseamnă câteva mii de pagini de legislație. Prin care a trebuit să facem surfing.

Mai departe, negocierile ne-au dus la un preț extrem de mic per tonă, sub cel aprobat ca tarif în ADI Eco Metropolitan, la nivelul județului. Deci, se poate. Mai departe, acum, contractele QES cu persoanele fiziec sau juridice ori cu asociațiile de proprietai din UAT Florești sunt suspendate. Nu e nevoie de nici un contract nou. Pe viitor plata serviciului se va face de către floreșteni direct la primărie, după stabilirea în Consiliul Local a unei taxe în acest sens. Aceasta opinez că va fi echivalentă sau sub tariful de până acum.

În cele 90 de zile, QES are posibilitatea de a se redresa. Sau nu. Depinde de managementul societății. Legat de capitalizarea firmei, având în vedere toate cele prezentate mai sus, decizia este a Consiliului Local. Eu am supus votului Legislativului local revocarea acelui HCL. Oricum, virarea efectivă de fonduri nu a avut loc încă, întrucât bugetul nu este aprobat

Distribuie articolul

Lasă un comentariu