Pivariu: Buget general dublu și buget de investiții triplu pentru Florești, în 3 ani

Primarul comunei anunță că banii disponibili pentru comună au crescut substanțial în decursul mandatului său.

Am dublat bugetul comunei Floresti in trei ani de zile! Acest succes nu ar fi fost posibil fără efortul și profesionalizarea aparatului administrativ local.

Am reușit această performanță odată printr-o mai bună colectare a veniturilor la nivel local, dar mai ales datorită numărului mare de proiecte depuse pe fonduri europene și guvernamentale.

Floresti are acum o echipa administrativa dedicata si bine pregatita care joaca un rol esential in gestionarea eficienta a resurselor, identificarea oportunitatilor de finantare si implementarea proiectelor cu succes.

Prin această creștere semnificativă a bugetului, începem să avem resursele necesare pentru a rezolva nevoile comunității noastre.

Investițiile în educație, înființarea de școli și grădinițe moderne, digitalizarea, îmbunătățirea infrastructurii, dezvoltarea infrastructurii sportive și organizarea de evenimente devin posibile și sunt prioritare pentru a asigura un trai mai bun tuturor locuitorilor noștri.

Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru susținerea pe care ne-ați arătat-o în această călătorie spre dezvoltare și îmbunătățire continuă către #NoulFlorești!”, anunță Bogdan Pivariu.

Am triplat bugetul de investitii in Floresti in doar 3 ani! Mărind bugetul, mărim și rezultatele!

Bugetul de investiții pentru acest an a crescut cu 128% față de 2020! Această creștere masivă reflectă munca susținută și serioasă a administrației din Florești.

Avem 110 proiecte strategice pe termen lung în bugetul de anul acesta, incluzând:

  • Școala nouă cu 980 de locuri
  • Cel mai mare parc sportiv din Florești
  • Investiția în proiectul „Terra”
  • Modernizare străzi și utilități
  • Grădinițe/crese noi în Florești pe str. Urușagului, str. Abatorului și sat Tăuti
  • Extinderea și crearea unui corp nou la liceul Dumitru Tăuțan
  • Parc fotovoltaic pentru energie sustenabilă

Suntem determinați să folosim acest buget în mod eficient pentru beneficiul durabil al comunității noastre!”, completează edilul.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu