„Nici copiii și nici unii profesori nu au avut tablete, telefoane și internet” susține Partidul Pro România

PRO România Cluj condamnă modul în care politicienii liberali locali dezinformează opinia publică cu privire la situația elevilor din Cluj. Mai precis, criticile sunt adresate deputatului Cristina Burciu care a declarat că ”școala românească a făcut față cu brio pandemiei noului coronavirus”, în condițiile în care aproximativ 4000 de elevi clujeni nu au avut acces la școala online, conform datelor ISJ Cluj.

Constatăm cu dezamăgire că doamna deputat Burciu a ales să urmeze linia de partid, continuând seria dezinformărilor liberale cu privire la școala online, după ce și doamna Monica Anisie, ministrul Educației, a comunicat un număr de elevi care nu ar fi avut acces la școala online de aproape patru ori mai mic decât arată unele studii. Ne-am așteptat la responsabilitate și onestitate, pentru a putea apoi căuta soluții pentru elevii afectați, dar se pare că liberalii prezintă informații trunchiate”, atrage atenția Dan Canta, lider PRO România Cluj.

Stimați politicieni liberali, concentrați-vă pe guvernare și veniți cu soluții pragmatice și eficiente pentru școala românească! Nu vom permite ca iresponsabilitatea și amatorismul care vă caracterizează să mutileze destinele unei generații de elevi. Decontul pentru declarații mincinoase va veni oricum, pentru voi, la următoarele alegeri”, mai transmite acesta.

Din păcate, atât populația, cât și noi, cadrele didactice, am asistat la o ”bâlbâială” continuă din partea guvernanților. Măsurile luate au fost incoerente și prost sau tardiv comunicate. Nu s-au găsit metode și mijloace pentru a contribui la adaptarea părinților, a cadrelor didactice și cu atât mai puțin a elevilor, la noua situație. În marile orașe s-au găsit mijloace tehnice și materiale adecvate pentru a organiza școala online, dar în mediul rural sau în orașele mici, nu. Nici copiii și nici unii profesori nu au avut tablete, telefoane și internet. Iar unii profesori nu au avut nici măcar pregătirea tehnică necesară pentru a susține aceste cursuri online. Consider că am asistat la un eșec în ceea ce privește gestionarea acestui final de an școlar”, declară Dorina Arion, profesor de limba și literatura română, membru al PRO România Turda.

Un studiu realizat de IRES arată că unul din trei copii din România nu a avut acces la tabletă sau telefon pentru cursuri online. Mai precis, este vorba de aproximativ 900000 de elevi, de patru ori mai mult decât a comunicat Monica Anisie, ministru al Educației.

Zilele trecute, UNICEF a transmis la rândul său un sondaj prin care arăta că un procent de 28% dintre elevi nu fac ore online, deși au această posibilitate, adică au tablete, telefoane și acces la internet.  Mai mult, conform aceluiași studiu, o treime dintre tineri spun că nu reușesc să mențină o comunicare activă cu diriginții sau comunicarea cu aceștia este inexistentă.

Deputatul Cristina Burciu a publicat pe pagina sa de facebook o declarație confom căreia: ”măsurile luate de autoritățile statului în ceea ce privește starea învățământului românesc și-au dovedit eficiența”.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu