Lucrări de reabilitare pe strada Crizantemelor: trafic restricționat pe timpul zilei

Primăria Florești anunță demararea lucrărilor de reabilitare a străzii Crizantemelor, începând cu data de 24 februarie 2026. Intervențiile vizează tronsonul cuprins între strada Răzoare și strada Tăuțiului.

Pe durata lucrărilor, traficul rutier va fi restricționat temporar, în funcție de intervalul orar.

Astfel, între orele 09:00 și 17:00, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, urmând să fie instalate semafoare pentru dirijarea traficului. În intervalul 17:00 – 09:00, traficul se va desfășura pe ambele benzi, însă în anumite zone partea carosabilă va fi la nivel de piatră, ca urmare a lucrărilor în curs.

Reprezentanții administrației locale precizează că programul intervențiilor este condiționat de evoluția condițiilor meteorologice, fiind posibile modificări ale intervalelor de lucru sau ale restricțiilor de trafic.

Autoritățile fac apel la șoferi să circule cu prudență în zonă și își cer scuze pentru disconfortul creat, mulțumind cetățenilor pentru înțelegere și sprijin.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu