Locuitorii din Gilău își pot face miercuri cărți de identitate în comună

O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa miercuri, 31 iulie 2024, începând cu ora 09.00, în localitatea Gilău, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a aprobării Nomenclatorului stradal al comunei Gilău.

Astfel, se pot prezenta pentru depunerea documentelor în vederea eliberării cărții de identitate toți locuitorii care se regăsesc în situația de schimbare a adresei de domiciliu ca urmare a modificării Nomenclatorului, respectiv înființare străzi, numerotare, renumerotare imobile.

Totodată, cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate și cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la sediul Primăriei din localitatea Gilău, județul Cluj.

Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărții de identitate, respectiv de preluare a imaginilor, cererilor și documentelor necesare, funcționarii Direcției Județene de Evidență a Persoanelor beneficiază de sprijinul angajaților din cadrul Primăriei Gilău, precum și de colaborarea organelor de poliție locale.

Amintim, pe această cale faptul că, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj a avut în primul semestru al anului 2024, 8 activități de deplasare cu stația mobilă, la solicitarea primăriilor din județul Cluj.

Printre beneficiarii acestor acțiuni sunt locuitorii comunelor Pălatca, Cămărașu, Viișoara, Gilău, Mociu, Căianu, fiind deservite un număr total de 607 persoane.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu