Incendiu puternic pe o stradă din Florești

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la o locuință situată pe strada Someșului din Florești. Pentru stingerea flăcărilor a fost nevoie de intervenția a patru autospeciale ale pompierilor.

Conform autorităților, incendiul s-a produs la mansarda unui duplex. Cauza acestuia nu a fost stabilită încă.

În urma incendiului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pagubele materiale înregistrate sunt semnificative având în vedere că acoperișul clădirii a ars aproape în întregime.

Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, a declarat pentru ziarulclujean.ro că „a ars o suprafață de 70 % din suprafața totală a acoperișului și un garaj în proporție de 90 %. Deasemenea și fațada imobilului a fost afectată de foc în proporție de 90%. La intervenție au participat trei autospeciale ISU Cluj și una de la Serviciul Voluntar de Pompieri al comunei Florești”.

Ținând cont de amploarea incendiului, flăcările au fost stinse în aproximativ o oră.

Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii cauzelor exacte care au dus la producerea incendiului.

Imagine surprinsă de un locatar din Florești
Imagine surprinsă de un locatar din Florești
Distribuie articolul

Lasă un comentariu