La data de 26 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 38 de ani, din comuna Florești, cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul infracțiunii de furt calificat, informează IPJ Cluj.
Conform cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că în cursul serii de 25 august a.c., acesta ar fi pătruns, prin escaladarea unui geam, într-un apartament situat la parterulul unui imobil de pe o stradă din Cluj-Napoca. Din locuința, au fost reclamate ca fiind sustrase mai multe bunuri, respectiv un laptop, un telefon mobil, un smartwatch și un card bancar.
În contextul activităților investigative, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, persoana bănuită de comiterea infracțiunii a fost depistată la data de 26 august a.c., în comuna Florești.
În temeiul materialului probator administrat, pe numele acestuia a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Cluj-Napoca pentru dispunerea unei alte măsuri preventive.
Bunurile, în valoare totală estimată la 6.000 de lei au fost recuperate de polițiști.