„Florii în Florești”: două zile de muzică, tradiție și reculegere înaintea sărbătorilor pascale

Comuna Florești găzduiește, în perioada 4–5 aprilie, evenimentul Florii în Florești, o manifestare dedicată atmosferei speciale a Postului Paștelui și pregătirii sufletești pentru sărbătoarea Floriilor.

Organizat de Primăria și Consiliul Local Florești în parteneriat cu Asociația Sara Maria Vest, evenimentul va avea loc la clădirea multifuncțională din Parcul Poligon și promite un program variat, adresat atât copiilor, cât și adulților.

Pe parcursul celor două zile, participanții vor putea lua parte la spectacole de muzică religioasă și muzică clasică, recitaluri de pricesne, dar și la momente artistice susținute de coruri, grupuri vocale și soliști. Programul este gândit pentru a crea o atmosferă de liniște, reflecție și apropiere de valorile spirituale.

Evenimentul include și activități dedicate celor mici, precum spectacole de teatru și ateliere de creație – olărit, pictură pe ceramică, cusut sau încondeiat ouă – menite să aducă mai aproape tradițiile specifice acestei perioade.

Organizatorii îi invită pe locuitorii comunei și pe toți cei interesați să participe la această sărbătoare a sufletului, în care armonia, credința și tradiția se îmbină într-un cadru cultural deosebit.

Accesul la eveniment este liber.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu