Un bărbat din Florești a fost reținut de polițiști pentru furt calificat. Bărbatul a fost identificat și ulterior reținut pentru 24 de ore, abia după trei luni de la comiterea faptei.
În vârstă de 30 de ani, floreșteanul a sustras o borsetă cu bani dintr-un complex comercial din Cluj-Napoca. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 1.600 de lei.
Polițiștii efectuează cercetări în acest caz în vederea stabilirii circumstanțelor în care infractiunea s-a produs.