Festival de primăvară: Zilele Sportului și Tineretului Floreștean

Sub sloganul „În Florești, în România”, comuna va organiza un eveniment înscris în seria celor dedicate centenarului, dar care pare mai degrabă o petrecere câmpenească. Se va numi Zilele Sportului și Tineretului Floreștean și va avea loc în perioada 27 aprilie – 6 mai 2018. Iată cum sună descrierea lui:

Vino alături de noi la Zilele Sportului și Tineretului Floreștean de vineri, 27 aprilie, până pe duminică, 6 mai, în zona special amenajată pe Dealul de Nord (pe terasa Someșului, adiacent Drumului de Ocolire Nord).  Ți-am pregătit concerte în aer liber pentru toate gusturile (Compact B, Anna Lesko, 3 SudEst, Matteo, folclor și invitați surpriză), demonstrații de karate, prezentare de produse tradiționale, expo canin, festival culinar, fanfară, parada carelor alegorice, crosul tineretului, lansare de lampioane, Electric Vibe, DJ, muzică ambientală, expo retro mobil, Diskoteca retro, zonă de campare, focuri de artificii și show de lasere. Copiii se vor distra într-o zonă special dedicată lor și vor avea la dispoziție parc de joacă, ateliere de creație, mimi-artiști pentru copii.
Iar pentru amatorii de senzații tari avem momente pline de adrenalină alături de piloții care vor oferi un regal automobilistic în cadrul “Telekom Sport Transilvania Rally powered by Ford”.

– Program –

Vineri, 27 aprilie 
Lansarea Evenimentului (Primăria Florești)
Concert muzică de cameră, Cvartet de coarde Gioia (Primăria Florești)
Concert tinere talente floreștene
Concert Next Band
Demonstrație de arte marțiale – CS Hayashi Activ Florești
Concert Trupa Our Band
Concert Ana Lesko
Concert Matteo

Sâmbătă, 28 aprilie
Concert trupa Fix
Decernare premii pentru sportivii floreșteni
Concert Andreea Antonescu
Concert Alex Velea
Foc de artificii – Show de lasere

Duminică, 29 aprilie
Zi dedicată folclorului, tradițiilor și obiceiurilor din Florești
Parada carelor alegorice
Târg de produse tradiționale, demonstrații culinare, degustări
Concert folcloric: Adina Hada, Șoimii Carpaților Florești, Alexandru Făgădar, George Bala, Ioan Dordoi, Daniel Rosalim, Radu Ile, Socăcițele de la Meseșeni – Sălaj, Fii Moților – Mihai Viteazu, Ansamblul popular Iara

Luni, 30 aprilie
Activități sportive
Muzică & Animatori

Marți, 1 Mai
Evenimente specifice: fanfară, serbare câmpenească
Floreștiul culinar – bucătărie tradițională românească
Tradiții și Obiceiuri…uitate
Parada costumelor…Retro
Momentul Școlii Gheorghe Șincai Florești și a grădinițelor din Florești
Expoziție canină
Diskoteca Retro cu Mișu și Ștefan de la Radio Impuls

Miercuri, 2 Mai
Stand Up Comedy cu Diana Roșca
Lansare de lampioane
Crosul Tineretului
Tinere talente din Florești
Demonstrații de Mountain Bike
Parc de joacă pentru copii – jocuri, animatori, concursuri, ateliere de creație
Electric Vibe – party zone cu DJ Even Steven și invitații săi

Joi, 3 mai
Telekom Sport Transilvania Rally powered by Ford – recunoașteri / 8:00-15:00 / trafic deschis
Floreștiul culinar
Parc de joacă
Muzică & Animatori

Vineri, 4 mai
Telekom Sport Transilvania Rally powered by Ford – shakedown / 8:00-15:00
Rally Kids (15-19 / ateliere de creație, pictură, mim-artiști, jocuri, animatori)
Retro Mobil
Piesă de teatru – Peștișorul de Aur
Floreștiul culinar
Expoziție canină
Demonstrații sporturi de contact
Concert live Brigitte Band (19.15 – 20.00)
Telekom Sport Transilvania Rally powered by Ford – Proba Specială / 20:00-00.00

Sâmbătă, 5 mai
Telekom Sport Transilvania Rally powered by Ford – Proba Specială / 10:30-18:00
Parc de joacă pentru copii
Floreștiul culinar
Concerte și activități artistice
Concert Tavi Colen & Emma Band (18.00-20.00)
Lansare de lampioane (20.30-21.00)
Decernare de premii
Show de lasere – România 100

Duminică, 6 mai
Floreștiul culinar
Program folcloric: Sava Negrean Brudașcu, Adina Hada, Șoimii Carpaților Florești, Adrian Socaciu, Crina Varga, Codruța Jula Pop, Amalia Peteleu, Eugenia Corpodean, Mădălin Mureșan, Junii Târnavei, Socăcițele din Meseșeni, Datina Turda. Prezintă Alin Pop și Elisa Cantemir.

Lansarea Evenimentului și Concertul muzică de cameră, Cvartet de coarde Gioia vor avea loc la Primăria Florești. Toate celelalte evenimente se vor desfășura în locația special amenajată pe Dealul de Nord (pe terasa Someșului, adiacent Drumului de Ocolire Nord).

Distribuie articolul

Lasă un comentariu