Creșe, grădinițe și școli noi în Florești. Ce proiecte pregătește primarul Bogdan Pivariu?

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat în cadrul emisiunii „Horia Nasra Show” că administrația locală continuă să prioritizeze investițiile în educație, în contextul dezvoltării accelerate a comunei și al numărului mare de familii tinere care locuiesc în zonă.

Potrivit edilului, peste 67 de milioane de lei din bugetul local sunt direcționați către proiecte educaționale, de la construcția de creșe și grădinițe până la extinderea unităților de învățământ existente: „În primul și în primul rând spre educație, pentru că este, așa cum am început, Republica Tinerilor și există nevoie mare de investiție în ceea ce înseamnă educația”, a declarat Bogdan Pivariu.

Acesta a explicat că în prezent administrația are în plan realizarea unei noi creșe și a două grădinițe, în timp ce alte proiecte se află în diferite stadii de finanțare și implementare.

Unul dintre cele mai importante proiecte vizează extinderea Liceului „Dumitru Tăuțan”, unde sunt derulate două investiții majore cu fonduri nerambursabile: „Discutăm de Liceul Tăuțan, care are două proiecte mari, fonduri nerambursabile de mărirea capacității Liceului Tăuțan”, a afirmat edilul.

Potrivit acestuia, unul dintre proiecte este finanțat prin PNRR, iar celălalt se află aproape de finalizare: „Lucrăm doar la finisajele exterioare, unde apar 17 noi clase plus laboratoare plus sălile aferente a acestor noi clase”, a precizat primarul.

În paralel, administrația locală pregătește și modernizarea Școlii „Gheorghe Șincai”, proiect care va include soluții arhitecturale și tehnologice moderne.

„Analizăm niște lucruri inovative într-un studiu de fezabilitate, care să transforme cu totul această școală”, a declarat Pivariu, menționând inclusiv amenajarea unei grădini pe noul corp al clădirii și utilizarea unor materiale moderne pentru infrastructură.

Primarul a vorbit și despre construcția unei noi școli finanțate din fonduri europene, investiție estimată la 11,5 milioane de euro.

„O școală nouă care va permite aproximativ 1.000 de copii într-un schimb”, a spus acesta, adăugând că lucrările sunt avansate și depășesc graficul stabilit inițial de constructori.

În cadrul emisiunii, edilul a explicat că dezvoltarea infrastructurii educaționale poate contribui și la reducerea traficului din Florești, una dintre cele mai mari probleme ale comunei: „Locuri noi în creșe, grădinițe și școli înseamnă că acei copii nu sunt duși de către părinți într-un alt UAT, respectiv în municipiul Cluj-Napoca”, a afirmat Pivariu.

Acesta consideră că investițiile în educație vor reduce deplasările zilnice către Cluj-Napoca și vor contribui la dezvoltarea unei comunități mai bine organizate: „Traficul nenecesar se diminuează”, a subliniat primarul.

Bogdan Pivariu a mai declarat că administrația încearcă să dezvolte o rețea de grădinițe mai mici, amplasate în mai multe zone ale comunei, pentru ca părinții să poată avea acces mai rapid la serviciile educaționale din apropierea locuinței: „De abia acum începem să ajungem la suprafață, încă mai este presiune, dar deja începem să avem perspective de dezvoltare”, a concluzionat edilul.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu