Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” împreună cu Societatea Cultural-patriotică „Avram Iancu” din România organizează spectacolul caritabil „Avram Iancu, suflet românesc” în scopul strângerii de fonduri pentru finalizarea grupului statuar din Piața Avram Iancu.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 februarie, ora 17.00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Avram Iancu născut în anul 1824, la Vidra de Sus, decedat la 10 septembrie 1872, Baia de Criș, jud. Hunedoara a fost un avocat transilvănean și revoluționar român pașoptist, care a jucat un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth.
Avram Iancu a militat pentru drepturile românilor în cancelaria imperială de la Viena, reușind să ducă o luptă susținută pentru românii asupriți. Activitatea sa politică și militară în anii 1948 – 1949 a fost continuă și plină de curaj, Avram Iancu fiind un bun strateg și avocat al drepturilor românilor.
La 19 octombrie 1848 Avram Iancu a înființat în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina, după modelul roman, pentru a lupta împotriva trupelor maghiare din Transilvania. Avram Iancu a fost în fruntea acestei structuri militare, el având rangul de prefect, echivalent cu cel al unui general de armată.
Eroul național Avram Iancu face parte din Panteonul eroilor și martirilor neamului românesc, prin lupta sa susținută pentru drepturile și libertățile românilor transilvăneni. A fost și rămâne un simbol al dragostei de țară, al curajului și luptei pentru dreptate și respectarea drepturilor și demnității românilor în propria lor țară.