În data de 7 mai a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin, ca urmare a unei postări apărute pe o platformă de socializare, transmite IPJ Cluj.
În postare, un bărbat susținea că ar fi fost atacat de mai mulți câini, în timp ce se afla împreună cu fiica sa minoră pe un deal din zona cunoscută sub denumirea „Dealul Cetății”, din comuna Florești.
În urma verificărilor demarate, a fost identificat proprietarul animalelor, un bărbat în vârstă de 52 de ani, precum și persoana vătămată, de asemenea un bărbat de 52 de ani, aflat în prezent internat într-o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca.
În cursul dimineții de 8 mai a.c., polițiștii au efectuat verificări în zona respectivă, în urma cărora au fost ridicate două exemplare canine, metiși din rasa ciobănesc.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.