Vineri, 7 iunie, în intervalul orar 05:00 – 08:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Florești, cu scopul de a preveni principalele cauze generatoare de accidente și de a spori siguranța participanților la trafic.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale pentru abateri prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor depășind 9.500 de lei.
De asemenea, au fost legitimate 63 de persoane, iar în cadrul acțiunii a fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Totodată, au fost efectuate 35 de testări cu aparatul etilotest pentru a verifica consumul de alcool la volan. Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.500 de lei.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

