3 răniți în accident pe autostradă, lângă Gilău

La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A3 Turda-Borș au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A3 Câmpia Turzii-Nădășelu, la km 26, pe sensul de mers Gilău către Turda, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate mai multe autovehicule.

În urma primelor cercetări desfășurate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 43 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții de carosabil acoperit cu apă și grindină, derapând, ulterior rămânând imobilizat pe partea carosabilă.

Astfel, autoturismul bărbatului a fost acroșat de alte două autovehicule.

În urma evenimentului a rezultat rănirea a unei pasagere de 17 ani, din autoturismul condus de bărbatul de 43 de ani, precum si a doi pasageri de 42 și 53 de ani, aflați într-un alt autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Circulația a fost deviată pe o singură bandă până la finalizarea cercetărilor.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu