Primăria Florești va plăti 0,3% dobândă pentru creditul aferent lucrărilor de la drumul de legătură Sud Florești


Comisia de Licitație aferentă licitației pentru finanțarea drumului de ocolire Sud Florești a stabilit, împreună cu firma de consultanță, câștigătorul acesteia, în urma ofertelor depuse de fiecare instituție în parte, dar și a negocierii directe.

La licitație au participat Banca Transilvania, BCR, Raiffeisen Bank și CEC Bank, aceasta din urmă fiind câștigătoare pentru că oferă cea mai mică dobândă, conform anunțului postat de primarul comunei, Horia Șulea, pe o rețea de socializare, de doar 0,3% + ROBOR. Astfel, CEC Bank va acorda Primăriei un credit bancar revolving în valoare de maxim 47.672.339,40 lei, în vederea finanțării obiectivelor de investiții de interes local, conform anunțului făcut de Șulea.

Finanțarea va fi folosită în scopul realizării drumului de ocolire pe partea de Sud, dar și pentru alte investiții publici, pe lângă cele suportate din fonduri europene și din bugetul local.

Primarul comunei Florești, Horia Șulea, spune că se bucură pentru că oferta câștigătoare are o dobândă atât de mică pentru că „extrem de puține unități administrative se pot lăuda cu o asemenea dobândă, de sub 1%, iată, chiar sub 0,5%”.

Sursa fotografiei: monitorulcj.ro

 

 

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close