Primarul cere implicare mai fermă pentru protejarea Someșului: întâlnire cu reprezentanții Apelor Române

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că a avut o întâlnire la sediul Primăriei cu reprezentanții Apelor Române, discuțiile fiind axate pe necesitatea unei colaborări mai strânse între instituțiile responsabile de protejarea râului Someș și aplicarea legislației în domeniu. Edilul a subliniat că administrația locală a făcut în ultimii ani investiții importante pentru monitorizarea și protejarea zonelor vulnerabile de pe malurile Someșului. Potrivit lui Bogdan Pivariu, Primăria Florești a instalat sisteme de supraveghere video, a aplicat numeroase sancțiuni persoanelor surprinse încălcând legea și a organizat constant campanii de curățare…

Primăria a reziliat contractul pentru Centrul de Zi destinat vârstnicilor. Bogdan Pivariu: „Toleranță zero pentru întârzierile nejustificate”

Primăria Florești a decis rezilierea contractului de execuție pentru Centrul de Zi destinat persoanelor vârstnice, după ce constructorul nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale și termenele asumate. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, care a transmis că administrația locală nu va accepta întârzieri nejustificate în cazul investițiilor considerate importante pentru comunitate. „În Florești, la toate proiectele gestionate direct de Primărie, avem o regulă foarte clară: nu acceptăm întârzieri nejustificate atunci când este vorba despre investiții de care comunitatea are nevoie. Respectarea contractelor și a termenelor asumate…